Cele mai populare tratamente faciale la Elena Miron București în 2022
La Elena Miron oferim o mulțime de tratamente faciale pentru toate tipurile de ten, pentru toate problemele acestuia și pentru toate preferințele. Cu toate acestea, anumite tratamente faciale se remarcă întotdeauna. Tocmai de aceea ne-am propus în acest an să urmărim care sunt cele mai "cerute" tratamente faciale. Iar acum, la final de an, vă spunem și vouă cum arată topul celor mai populare tratamente de la noi din salon!
TRATAMENTUL ANTIACNEIC
Când am hotărât să devin cosmeticiană, mi-am propus să mă ocup de tenurile acneice și să le vindec. Am avut această țintă chiar dinainte de a păși pe pragul școlii. Nu știam atunci cum voi împlini ce mi-am propus, nici dacă îndeplinirea obiectivului meu va fi posibilă, însă asta a fost în mintea mea, asta a fost planul meu.
Acum, când văd tenurile vindecate ale sutelor de cliente care mi-au trecut pragul în toți acești ani, știu că viziunea mea a devenit realitate, că nu am urmat cosmetica doar pentru a avea o meserie "drăguță." În spatele oricărui ten vindecat este un om care poate s-a confruntat cu problema acneei ani de zile, iar eu am contribuit la regăsirea stării sale de bine.
Sunt zeci de clienți în fiecare an care ne caută din cauza acestei probleme. Și avem un procent foarte mare de vindecare. Tratamentul antiacneic necesită pricepere din partea noastră, dar contează foarte mult și implicarea clientului: să urmeze recomandările pentru acasă, să vină la programările la salon cu regularitate, să aibă o anumită toleranță la durerea provocată de extracție și, mai ales, să aibă răbdare că timpul le va rezolva pe toate. Nu este un drum simplu, dar rezultatele merită. De multe ori le admirăm puterea acestor oameni de a face față unor extracții grele.
TRATAMENTELE DE ÎNTREȚINERE POST-ACNEICE
Power C+, Acid Hialuronic, Power Retinol sunt tratamente de întreținere care echilibrează tenul după acnee, dar nu numai. Pe măsură ce tenul devine tot mai puțin acneic, introducem aceste tratamente pentru a încerca să reparăm semnele, cicatricile, deshidratarea și luminozitatea acelui ten.
Până spre vârsta de 30 de ani, aceste tratamente sunt potrivite și când tenul nu are niciun fel de probleme.
TRATAMENTELE CU MEZOTERAPIE VIRTUALĂ
Meso Bright, Meso Bt-Lift, Meso Filler sunt tratamente foarte căutate datorită mezoterapiei virtuale, o procedură de penetrare fără ace, deci care nu este deloc invazivă, ce reușește să împingă nutrienții din produsele folosite foarte adânc în piele.
TRATAMENTELE CU APARATUL OXIGENEO
Cu toate că aparatul Oxigeneo este la noi în salon de numai câteva luni, popularitatea tratamentelor efectuate cu acesta a crescut foarte repede. Anumite obiective pentru ten pot fi obținute doar cu aceste tratamente așa că, la anul, le văd ocupând un loc și mai important printre celelalte tratamente. Tehnologia, ingredientele, modul de penetrare fac ca acest tratament să surprindă atât cu rezultate imediate, cât și cu rezultate de lungă durată.
TRATAMENTELE ANTI-ÎMBĂTRÂNIRE
Tratamentele care tratează foto-îmbătrânirea, ridurile, flacidețea sunt, de asemenea, tratamente prețuite și căutate. După vârsta de 40 de ani, calitatea pielii, a tenului se poate menține cu aceste proceduri neinvazive, dar care pot întârzia efectele vârstei.
Programează-te aici
🥰
Programează-te aici 🥰
Soprano Titanium este cea mai revoluționară tehnologie din lume de îndepărtare definitivă a părului datorită combinației dintre tehnologia performantă, aplicatorul cu extra acoperire și sistemul avansat de răcire. Printre beneficiile sale se numără faptul că tratamentul poate fi urmat în orice perioadă a anului, chiar și pe pielea bronzată.
Să scăpăm de centimetri în plus sau de țesut adipos nedorit poate fi o provocare pentru multe femei. Însă tehnologia face acest proces mai ușor, mai ales dacă-l combinăm cu alimentație sănătoasă și mișcare cât mai multă. Tehnologia avansată Alma PrimeX este cel mai nou dispozitiv din centrul estetic Elena Miron și, cu ajutorul său, putem avea rezultatele dorite asupra corpului nostru, în termen scurt. Haide să descoperi care sunt beneficiile Alma PrimeX.
Îngrijirea pielii hiperpigmentate înseamnă răbdare și o abordare constantă pentru a obține rezultatele dorite. Hiperpigmentarea poate apărea din cauza expunerii la soare, a acneei, a procesului de îmbătrânire sau a altor factori. Elena Miron îți spune cum să îngrijești acasă pielea hiperpigmentată.
Emil I. este unul dintre clienții fideli ai centrului nostru estetic. Deși prezența lui poate părea atipică – fiindcă este bărbat – Emil este interesat atât de tratamentele faciale, cât și de cele corporale și încearcă tot ce este nou. De aceea, l-am rugat să ne povestească experiența lui cu Soprano Titanium, cea mai performantă tehnologie pentru epilare definitivă din lume. Disponibil în cele mai titrate clinici de estetică din lume, Soprano Titanium este preferatul celor care își doresc cele mai bune experiențe de estetică.
La 38 de ani, Andreea și-a dorit ca ridurile de expresie din jurul gurii să fie mai puțin vizibile. Înainte de a apela la proceduri invazive – injecții cu acid hialuronic sau cu botox - ea a vrut să vadă dacă poate „îmblânzi” aceste riduri cu tehnologia NIR Skin Tightening de la Soprano Titanium. Haide să descoperi experiența ei!
Elena a ales epilarea definitivă cu Soprano Titanium datorită performanțelor acestei tehnologii. Dar și încrederii pe care o are în profesionalismul echipei noastre. Am vrut să aflăm de la ea cum a fost experiența Soprano Titanium și de ce o recomandă și altor persoane.
Daniela E. și-a dorit să-și remodeleze corpul. Pentru asta, ea a apelat la tratamentul corporal cu tehnologia Eximia, cel mai bun echipament pentru slăbire profesională, cu certificare medicală. După 10 ședințe urmate în salonul nostru, am vrut să aflăm de la Daniela cum a fost această experiență pentru ea și ce rezultate a obținut.
Petele hiperpigmentare reprezintă zone ale pielii care sunt mai închise la culoare decât pielea din jur din cauza excesului de melanină, pigmentul responsabil de culoarea pielii. Printre cauzele excesului de melanină care determină hiperpigmentarea se numără…
Cel mai performant aparat pentru epilare definitivă din lume, Soprano Titanium, preferat de VIP-urile de la Hollywood, este acum la îndemâna oricui. Îl avem și noi în centrul nostru estetic și ne bucurăm că putem oferi tratamente corporale de cea mai înaltă calitate clientelor noastre. De aceea, vrem să împărtășim cu voi experiența Ioanei, una dintre cele mai vechi cliente ale salonului nostru.
Haide să afli cum a fost pentru ea să treacă prin ședințele de epilare definitivă cu Soprano Titanium.
Eximia este unul din cele mai bune echipamente pentru slăbire profesională, cu certificare medicală. Inovația tehnologică ce înlocuiește chirurgia estetică este acum la îndemâna oricărei femei care-și dorește să-și sculpteze corpul și să scape de centrimetri în plus.
Ioana este una dintre clientele noastre care au zis „da” tratamentului cu Eximia. Deși nu locuiește în România, de fiecare dată când vine acasă, ea trece pe la noi pentru diferite servicii cosmetice. După cinci ședințe de tratament cu Eximia, am vrut să aflăm cum se simte și de ce este o experiență pe care o recomandă și altor femei.
În timpul verii este important să avem o grijă suplimentară pentru tenul acneic. Căldura, umiditatea și expunerea la soare pot agrava problemele unui ten acneic. Iată ce poți face pentru a avea grijă de tenul acneic în sezonul cald…
Sprâncenele groase oferă expresivitate chipului. De aceea, pensarea excesivă a unor astfel de sprâncene ar fi o greșeală. În schimb, există o serie de moduri prin care ele pot fi îngrijite și scoase în evidență în mod corespunzător…
Numărul de pe o cremă SPF (Sun Protection Factor) indică nivelul de protecție pe care aceasta îl oferă împotriva radiațiilor ultraviolete (UV) ale soarelui. SPF măsoară capacitatea produsului de a bloca razele UVB, care sunt responsabile pentru cauzarea arsurilor solare și contribuie la riscul de cancer de piele…
Combinația dintre SPF (Factor de Protecție Solară) și un ingredient activ dintr-o cremă se referă la proprietățile de protecție solară și beneficiile specifice oferite de acel ingredient activ. SPF este o măsură a eficacității unui produs de protecție solară împotriva radiațiilor UVB (ultraviolete de tip B), care sunt responsabile pentru arsurile solare. Cu cât numărul SPF este mai mare, cu atât protecția oferită împotriva radiațiilor UVB este mai puternică…
Totul în moderație! Și asta este adevărat și când vorbim despre soare. Cu toate că avem nevoie de lumină sa, expunerea îndelungată, la ore nepotrivite, când razele sale sunt foarte puternice, ne poate dăuna. Chiar dacă vitamina D este produsă de corpul nostru cu ajutorul soarelui, tot trebuie să fim vigilenți în ceea ce privește momentele în care ne expunem la soare și trebuie să folosim creme cu factor de protecție solară, pălării și haine din materiale ușoare, care ne acoperă corpul, pentru a ne feri de neplăceri.
Epilarea definitivă ne ajută să scăpăm de problema părului nedorit odată pentru totdeauna. Însă știai că ea ne poate ajuta și să rezolvăm diferite afecțiuni ale pielii? Iată încă un motiv să alegi epilarea definitivă. La Elena Miron București avem cea mai bună tehnologie din lume pentru epilarea definitivă, Soprano Titanium.
Cel mai performant echipament pentru epilare definitivă cu laser din lume mă ajută să scap de părul nedorit în numai 6 ședințe. Haide să descoperi experiența mea și să te convingi de ce să-l încerci și tu!
Acneea este o boală cronică. Chiar dacă ea apare mai ales în adolescență, din cauza schimbărilor hormonale, acneea poate agresa și tenul matur. De aceea, tratamentul anti-acneic este un drum de cursă lungă. Află din articolul de mai jos cât de des trebuie să vii la ședințele de tratament ca să rezolvi cu bine această afecțiune a pielii.
Multă lume confundă curațarea tenului cu tratamentul anti-acneic. Însă cele două nu înseamnă același lucru. Citește în continuare articolul și descoperă care sunt diferențele dintre ele.
Acneea este o afecțiune care se tratează cel mai bine într-un mediu controlat. La centrul estetic Elena Miron București combinăm tratamentul anti-acneic cu rutina pentru acasă în care recomandăm produse specifice pentru această problemă. Află în continuare de ce este important ce creme pentru acasă alegi când vine vorba de tenul acneic…
Eximia este unul din cele mai bune echipamente profesionale pentru slăbire, cu certificare medicală. Când Elena Miron mi-a spus că l-a adus în salonul ei, am vrut să-l încerc imediat. Și rezultatele s-au văzut imediat. Haide să afli care sunt beneficiile pe care mi le-a adus mie!
Elena Miron, fondatoarea centrului de beauty care-i poartă numele, îți povestește cum a hotărât, împreună cu echipa, să cumpere Soprano Titanium, cel mai performant laser pentru epilare definitivă din lume, și de ce acesta face toți banii.
Elena Miron, fondatoarea centrului de beauty care îi poartă numele, îți povestește ce a determinat-o să aducă Eximia HR77 Platinum Anniversary în salon și de ce echipamentul de slăbire profesională te scapă de centimetri încă de la prima utilizare.
Anul viitor vine cu noutăți în salonul nostru. Ești pregătită să afli despre ce e vorba?
Cu puțin timp în urmă, am început să vă povestim despre cea mai nouă platformă de beauty de la centrul estetic Elena Miron, Oxygeneo. Cu tehnologia care simplifică procesele de înfrumusețare și le amplifică rezultatele bune, acum e mai simplu ca oricând să te bucuri de o piele hidratată, iluminată și tonifiată în numai doi timpi și trei mișcări.
Dacă e final de an, atunci e momentul bilanțurilor. Am făcut și noi unul cu cele mai populare tratamente faciale din 2022 în salonul nostru, cele pe care voi le-ați apreciat cel mai mult. Haideți să aflăm împreună care au fost acestea!
Află care sunt tratamentele faciale pentru strălucirea tenului pe care le poți face la Elena Miron. Vrem să avem un ten sănătos pe tot parcursul anului. Dar, de Sărbători, parcă ne dorim, mai mult ca oricând, să arate cât de bine se poate și să fim mulțumite. Când ne dorim un machiaj spectaculos, este esențial ca el să stea pe un fundament bun. Baza unui machiaj reușit este un ten hidratat și îngrijit. Așa că, dacă există eventuale probleme ale acestuia, ele trebuie rezolvate din timp.
Aparatul Oxygeneo câștigă tot mai mult teren în rândul clientelelor noastre. Cele 8 tratamente disponibile sunt testate și îndrăgite datorită rapidității cu care sunt efectuate, dar mai ales a rezultatelor imediate și pe termen lung: o piele energizată, proaspătă, hidratată.
Platforma Oxygeneo poate asigura hrănirea, întinderea pielii și reducerea ridurilor. Este un concept care determină oxigenarea pielii din interior, curăță și exfoliază stratul exterior printr-o dermabraziune umedă și, în funcție de ceea ce urmărim să tratăm, avem la dispoziție opt tipuri de tratamente. Oxygeneo oferă o abordare unică a tratamentelor faciale. Acesta stimulează procesele fiziologice, naturale, pentru a crește nivelul de oxigen în pielea tratată, cu rezultate uimitoare.
Acneea poate fi o problemă nu doar fizică, ci și emoțională, care afectează încrederea și viața socială, în special în adolescență. În acest interviu, Ana, o tânără de 17 ani, împărtășește experiența ei cu acneea, de la primele semne din copilărie până la dificultățile întâmpinate în căutarea tratamentului potrivit. După numeroase încercări nereușite cu dermatologi și tratamente clasice, ea a găsit soluția eficientă la Elena Miron, o specialistă în tratamente anti-acneice, care i-a schimbat complet starea de spirit și aspectul tenului.